Nu contează dacă unele cuvinte/structuri/sensuri greşite.par, după cum spun unii, « simple », greşeala este greşeala şi trebuie semnalată, altfel proliferează şi va fi din ce în ce mai greu să ne recunoaştem identitatea lingvistică. dupa cum a mai zis, in DOOM 3 apare ca fiind corecta si forma ,,maieu"…Oricum cel mai
Forma corectă a cuvântului în limba română este cu "-ou", nu cu "-o", așa cum se întâmplă și în cazul altor substantive precum: bibelou, birou, bistrou, cargou, lingou, depou, tangou. Acestea sunt doar câteva exemple, însă în cele 868 de pagini cât are DOOM-ul, găsiți tot ce nu știți cum se scrie și pronunță corect.
În cele mai multe cazuri, forma de plural articulat a substantivelor masculine se formează prin adăugarea articolului hotărât -i la forma nearticulată. Substantivele care au doi i la plural (copii, ulii, vizitii) capătă încă unul în forma articulată (copiii, uliii, vizitiii), iar substantivele care au un singur i la plural (oameni, cobai) vor avea doi i în forma articulată (oamenii, cobaii).
Scrierea corectă a cuvintelor sau și s-au Următorul pas în organizarea petrecerii este alcătuirea meniului. Descoperim burtica broscuței pentru a vedea la ce s-a gândit ea. Am creat aceste versuri pentru grupul de sunete "oa" și le voi folosi și în lecția care urmează. Acum însă, ele reprezintă un pretext pentru activitatea ce urmează.
Indicati forma corecta a cuvintelor :catrindala ,renumeratie , bampir . Precizati ce personaj. Răspuns. Catrindala=catedralarenumeratie=remuneratiebampir=vampirPolitaiul Ghita Pristanda este cel care foloseste aceste cuvinte ceea ce indica faptul cat de incult este.
Potrivit lingviştilor, din cauza originii variate a cuvintelor din limba română, există reguli diverse de formare a pluralului. În ultimii ani, folosirea greşită a unor forme de plural a devenit atât de frecventă, încât lingviştii tind să fie mai permisivi şi să accepte ca fiind în regulă ambele forme.
lVQID.
forma corecta a cuvintelor