- (1) Permisul de conducere se retine de catre politie o data cu constatarea faptei, potrivit art. 98 lit. d) din ordonanta de urgenta, în urmatoarele cazuri: a) conducerea unui autovehicul sau tramvai sub influenta bauturilor alcoolice sau a substantelor ori produselor stupefiante sau medicamentelor cu efecte similare acestora, daca este constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice certificate;
În ce situaţie se reţine permisul de conducere? A. atunci când nu se respectă obligaţia de reducere a vitezei; B. atunci când nu se respectă normele referitoare la prioritatea de trecere a pietonilor; C. atunci când se încalcă normele legale referitoare la staţionare. Explicație
Când se restituie permisul de conducere reţinut de către poliţie în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce? A la hotărârea agentului de circulaţie; B la expirarea termenului de suspendare, dacă a fost promovat testul de verificare a cunoştinţelor, în situaţiile C atunci când
Câteva clarificări privind predarea permisului de conducere după ce s-a formulat plângere contravențională. Dacă după comunicarea Procesului Verbal prin care s-a suspendat dreptul de a conduce contravenientul face plângere la judecătorie împotriva acestui act, își poate ridica permisul de conducere reținut și deci poate conduce pe parcursul procesului.
Servicii de plată electronice prin intermediul site-ului www.drpciv.ro, mai sigure și mai facile în beneficiul cetățenilor, solicitanți ai serviciilor publice regim permise și înmatriculări Toate știrile
În cazul în care conducatorul de autovehicul sau tramvai săvârseste, întrun interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o fapta care atrage suspendarea, perioada de suspendare se majoreaza cu înca 30 de zile.
hziB6J.
cand se retine permisul de conducere